Crater de 30 de metri pătraţi pe o şosea naţională. Ce fac drumarii


Drumurile o iau la vale, dar drumarii așteaptă fonduri de la Guvern ca să intervină. Se întâmplă pe cinci sectoare de drumuri naționale din nord-vestul țării, unde au apărut surpări în asfalt. Una dintre cele mai grave a avut loc pe DN1C, în Pasul Mesteacăn, la limita dintre Sălaj şi Maramureş. De două luni, în şosea a apărut un crater care a ajuns acum la aproape 30 de metri pătrați. Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere spun că lucrările de reparații vor începe abia când Guvernul va aloca și banii necesari.

Pe Drumul Național 1C, la limita dintre județele Maramureș și Sălaj, între localitățile Mesteacăn și Ileanda, carosabilul a luat-o, în ultimele săptămâni, pur și simplu la vale.

“În această zonă, șoseaua s-a surpat pe o lungime de aproape 10 metri, iar groapa formată măsoară peste 2 metri adâncime. Zona a fost semnalizată, iar acum șoferii împart o singură bandă de drum”, a relatat Izabela Jurasko, jurnalist Digi24.

“Craterul e cel puțin de o lună, o lună jumate, dacă nu mai bine”, spune un şofer.

“Noaptea e foarte greu. În caz că vine unul cu viteză, n-aș vrea să fiu în locul lui”, se teme altul.

Primele probleme, admit reprezentanții CNAIR, au apărut în lunile martie-aprilie, dar s-au agravat în ultimele două săptămâni.

“Aceste pierderi de stabilitate au fost provocate de umiditatea excesivă și de ciclul îngheț-dezgheț pe zona, atenție, pe zona unde nu erau arbori pe versanți”, explică Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Situația nu este singulară. Probleme similare au apărut în total pe cinci sectoare de drumuri naționale din Bihor, Alba, Cluj, Sălaj și Maramureș: DN 76, DN 75, DN 74, DN 1C, DN 1F si DN 1C. În fiecare caz, comisii mixte formate din reprezentanți ai autorităților județene și ai companiei naționale de drumuri au întocmit procese de calamitate.

“În baza acestui proces de calamitate a fost elaborată o propunere de hotărâre de Guvern care acum se află pe traseul de avizare și de aprobare. În momentul în care vor fi aprobate fondurile, atunci ne vom apuca de lucru, de reparații“, susţine purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *