Doi dintre vulcanii periculoși ai planetei au erupt deja. Ce alți vulcani sunt de urmărit îndeaproape


După spectaculoasa erupție, în plină desfășurare, a vulcanului Kilauea din Hawaii, săptămâna trecută a erupt și cel mai activ vulcan din Indonezia, Merapi. 

Coloana uriaşă de fum s-a ridicat până la 5.000 de metri altitudine, iar localnicii au fost evacuaţi. Momentul a fost filmat de mai mulţi turişti aflaţi la baza muntelui, care au surprins coloana uriaşă de fum şi cenuşă vulcanică. Localnicii au ieşit panicaţi din case, pe care le-au părăsit până la urmă, la sfatul autorităţilor. Acestea au instituit un perimetru de siguranţă de 3 kilometri, în contextul în care mii de oameni locuiesc în apropierea vulcanului Merapi. În 1994, erupţia sa a ucis 27 de oameni, care nu au apucat să fugă la timp.

Merapi este unul dintre vulcanii cei mai periculoși din Indonezia, din cauza erupțiilor sale frecvente și a faptului că în preajma sa sunt zone dens populate.  O erupție din 2010 s-a soldat cu 400 de victime și a fost cea mai gravă din acest secol. Iată câteva imagini de atunci:

De altfel, Merapi, alături de Kilauea, figurează pe lista vulcanilor cu cea mai intensă activitate din lume. Oamenii de știință atrag atenția că anul acesta ar trebui să acordăm o atenție deosebită și în cazul altor câtorva vulcani ce ar putea erupe periculos. 

Înainte de erupția vulcanului Kilauea din Hawaii, care s-a declanșat la începutul lunii mai – în cazul său deja a fost emisă alerta roșie de explozie – atenția a fost atrasă de erupția vulcanului Agung, din Bali, tot din Indonezia. Din cei 139 de vulcani activi câți numără arhipelagul indonezian, 18 au declanșat alerte, din cauza activității seismice mai intense decât cea normală, din cauza deformării solului sau a emisiilor de gaz. 

La nivel global, în 2017, la fiecare patru săptămâni între 14 și 27 de vulcani au intrat în erupție. 

Activitatea vulcanică se concentrează de-a lungul Centurii de Foc, o regiune din Oceanul Pacific unde se întâlnesc mai multe plăci tectonice, ceea ce provoacă seisme puternice.  Există vulcani continentali, cum este Ol Doinyo Lengai din Tanzania, vulcani insulari, cum e cazul în Hawaii, dar și vulcani submarini, cei mai activi situându-se în arcul insulelor Tonga-Kermadec, în sud-vestul Pacificului.

Citiți și: Erupția vulcanului Tambora. Ce s-a întâmplat cu natura și oamenii, în 1816, anul în care nu a existat vară

Actualele erupții vulcanice se limitează la scurgeri de lavă și explozii moderate, însă ele rămân de o amploare minimă dacă ne raportăm la Terra din punct de vedere istoric. Chiar și erupția vulcanului Tambora, din insula indoneziană Sumbawa, considerată cea mai mare erupție din istoria recentă, nu se compară cu super-erupțiile intervenite în trecutul geologic, cum ar fi cea a vulcanului Toba pe insula Sumatra, în urmă cu 74.000  de ani. Toba e eliberat de 70 de ori mai multă magmă decât Tambora, ceea ce a dus Pământul într-o nouă eră glaciară și chiar a cauzat ceea ce se numește un „blocaj genetic”, perturbând evoluția umană. 

De fapt, Toba reprezintă cea mai mare erupție de vulcani din ultimii 25 de milioane de ani, prin urmare sunt puține șanse ca o catastrofă similară să se producă din nou prea curând. Totuși, sunt erupții mici până la moderate care reprezintă cel mai adesea o amenințare constantă. Astăzi, pe întreaga planetă, 800 de milioane de persoane trăiesc la mai puțin de 100 de kilometri de un vulcan activ, iar dintre acestea, 29 de milioane stau la mai puțin de 10 kilometri de o astfel de gură de foc.

De altfel, ceea ce numim „amenințare vulcanică” măsoară nivelul de risc ținând cont de persoanele care sunt expuse lui. Din acest punct de vedere, de departe, Indonezia este cea mai amenințată. O urmează Filipine, Japonia, Mexicul și Etiopia. Aceste cinci țări concentrează, numai ele, 90 la sută din totalul amenințărilor vulcanice. Însă dacă luăm în calcul numai criteriul riscului asupra populației, cel mai mare risc există în insule mici, cum ar fi Montserrat, o zonă totalmente vulcanică.

Prin urmare, care sunt vulcanii de monitorizat în 2018? Unii deja au dat semne de activitate, dar s-ar putea calma, în timp ce alții vor intra în fază de erupție în lunile următoare și vor trebui observați și mai atent.

1. Munții Kirishima din Japonia

Anul acesta au fost observate coloane de fum deasupra Munților Kirishima. Sunt mai puțin cunoscuți, dar figurează printre vulcanii cei mai activi din Japonia. Se compun dintr-o serie de conuri vulcanice a căror erupție este documentată încă din anul 742.  Erupția vulcanului de pe Muntele Shinmoedake, în 2011, a fost una dintre cele mai mari din ultimii 50 de ani. În octombrie 2017, acest vulcan a intrat din nou în erupție, aruncând coloane de gaz și cenușă la peste 200 de metri înălțime. Nivelul de alertă a rămas de atunci ridicat. 

2. Öræfajökull din Islanda

Acest vulcan acoperit de gheață a avut două erupții de când zona a început să fie populată: în 1362, când s-a înregistrat cea mai puternică erupție vulcanică din acestă țară, apoi în 1727-1728. În ambele cazuri, au urmat inundații mari, soldate cu morți, pe măsură ce au fost „eliberate” apele înghețate ale lacurilor subglaciare.

Iar vulcanul Öræfajökull pare să dea semne că se trezește din nou. Mici cutremure de pământ în interiorul vulcanului sunt înregistrate din august 2017, iar în noiembrie, a apărut o subțiere a gheții situate deasupra craterului principal.  Fenomenul este în general cauzat de temperatura care începe să crească sub mantia de gheață.

3. Popocatepetl din Mexic

Muntele fumegând al Mexicului este situat la 70 de km sud-est de capitală. Este cel mai activ vulcan al țării. În prezent, el este în erupție – o face cu întreruperi din 2005 – fiind prezente scurgeri de lavă, explozii, nori de cenușă care se ridică la câțiva kilometri înălțime, respectiv depuneri de cenușă. 

4. Villarrica din Chile

De la mijlocul lui noiembrie anul trecut, activitatea seismică pe Villarica s-a intensificat. Face parte din rarii vulcani ai planetei care are un lac de lavă, având „fântâni” de până la 150 de metri înălțime. Nivelul acestui lac a crescut și el.

Alături de Kilauea din Hawaii și Merapi din Indonezia, acești vulcani ar trebui supravegheați îndeaproape în săptămânile și lunile ce vin, spun cercetătorii. Dar, atrag ei atenția, erupțiile pot apărea brusc și în cazul unor vulcani considerați „adormiți”, cum a fost cazul cu Hekla, în Islanda.

(Sursa: The Conversation)



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *