Iohannis, despre relaţia tensionată dintre palate: Nu stau să asist până dăm cu oiştea în gard. Colaborarea nu este opţională, este obligatorie


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în Bulgaria, referitor la relaţia dintre Palatul Cotroceni şi Guvern, că rolul preşedintelui este de a veghea buna funcţionare a autorităţilor publice, menţionând că nu va asista “până dăm cu oiştea în gard”.


Iohannis, despre relaţia tensionată dintre palate: Nu stau să asist până dăm cu oiştea în gard. Colaborarea nu este opţională, este obligatorie

Întrebat dacă este pace între palate, preşedintele a răspuns: “Nu a fost nici război, nu a fost nici pace. Vedeţi, conform Articolului 80 din Constituţie, care defineşte rolul Preşedintelui,
Preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice. Or a veghea nu este o stare pasivă. Nu stau să asist până, ca să mă exprim, aşa popular, până dăm cu oiştea în gard. Nu, dacă văd
că lucrurile merg prost, cred că este nu opţiunea, este obligaţia mea să atrag atenţia, să convoc la discuţii, să cer opinii informate şi aşa mai departe. Acesta este lucrul pe care îl fac. Ah, că
celor de la PSD şi din Guvern nu le place să le arate cineva oglinda, e posibil, dar atunci nu au decât să lucreze mai bine, mai cu spor şi mai cu rezultate.”

“Aceste discuţii trebuie să se desfăşoare în România, între noi, cu specialişti şi nu în faţa publicului global. Abordarea pe care am criticat-o este că s-au dus în Israel şi, fără să se
consulte cu mine, fără să se consulte măcar cu specialişti pe politică externă, s-au găsit vorbind despre mutarea ambasadei. Aşa ceva nu se face, pur şi simplu nu se face, nu că nu ar fi frumos, nu
că nu ar denota o educaţie selectă. Nu! Astfel de abordări dăunează grav României şi din acest motiv, ele nu trebuie să aibă loc. (..) în chestiune politicii externe, colaborarea nu este opţională,
este obligatorie. Nu există, sau cel puţin nu ar trebui să existe abordări diferite. România va fi puternică doar în măsura în care va vorbi doar pe o singură voce pe chestiuni importante pe
politică externă, şi acest lucru a fost bine înţeles de toată lumea”
, a completat şeful statului.

Klaus Iohannis a spus că va evalua dacă e acum va avea discuţii cu Guvernul pe marginea întâlnirilor externe importante în care reprezintă România.

Referitor la criticile aduse de liderul PSD potrivit cărora preşedintele nu informează Executivul după discuţiile cu partenerii externi, Iohannis a spus: “Voi evalua această chestiune, dar în
privinţa informării, ar fi bine să mai citească un pic legea şi să se informeze de la sursa primară”.

În ceea ce priveşte posibilitatea mutării Ambasadei României din Israel, Iohannis a declarat: “Eu sunt de acord să fie luate în considerare toate aspectele. Este bine să ştim unde stăm. De acolo se
va lua o decizie şi ultimul cuvânt, conform Constituţiei, îl voi avea eu, dar nu am decis niciodată în chestiuni importante şi chiar mai puţin importante pentru România, fără să fiu informat. Deci
un decident care se trezeşte vorbind într-o ţară străină, fără să cunoască toate datele problemei, greşeşte profund, Nu am de gând să greşesc în această chestiune”.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *